
Ne-am rătăcit în rinoceri,
Noi cei de azi şi cei de ieri,
Purtînd adîncile poveri
A unor silnici prizonieri.
Şi cei mai mulţi dorm parcă duşi
Ca nişte stranii pescăruşi,
Cu aripi prinse în ţăruşi
Şi orizontul nicăieri.
Ne-am rătăcit în rinoceri,
Noi cei de azi în cei de ieri,
Ca nişte stranii temniceri,
Orbecăind printre cenuşi !
Ne-am rătăcit alaltăieri
Ca pescăruşi în rinoceri,
Cu aripi smulse de hingheri-
Să mori puţin, să zbori acuşi !